Duminica asta am văzut „Prinţul Persiei – Nisipurile timpului”. Frumos film, frumoşi actori, frumoasă poveste, cu iz mai mult comercial decât istoric pentru gustul meu. Acţiunea se învârte în jurul unui pumnal plin cu un nisip ce poate da timpul înapoi iar asta m-a făcut să mă gândesc……
Care sunt momentele din viaţă în care ne dorim, cu orice preţ, să dăm timpul înapoi? Ce merită cu adevărat întrucât să alterăm cursul firesc al destinului? Ce poate fi atât de ireparabil încât să nu ne imaginăm mai departe viaţa fără a repara acea greşeală, acel crud moment al adevărului?
Sunt lucruri în viaţă fără de care nu putem trăi, şi cu toate acestea suntem orbi şi naivi în faţa lor, ignorând adevărata lor valoare. Sunt lucrurile care nu se pot cumpăra. Sunt lucruri pe care le luăm drept fireşti, naturale, nelipsite, lucruri pentru ca nu trebuie să facem nimic, care pur şi simplu există. Şi totuşi, ele pot dispărea într-o nefastă zi. Dragostea necondiţionată şi încrederea. Sunt doar două, „doi”- semn al perfecţiunii, pentru că asta oferă vieţii în doi, perfecţiune. Nu ştiu care o precede pe care, nu ştiu care e mai importantă sau care se simte mai tare. Ştiu doar că viaţa se opreşte atunci când ele nu mai există. Nu e vorba de viaţa fizică sau socială, ci de viaţa sufletului tău. Fie că eşti cel care le pierde sau cel care provoacă pierderea, durerea e diferită, dar la fel de intensă. Să pierzi dragostea necondiţionată a cuiva e ca şi cum ai găsi marginile Universului. Mitul ar fi distrus. Povestea ar fi spulberată. Căutarea, progresul, cercetarea nu ar mai avea rost. Te-ai găsi inutil în vâltoarea vieţii. Cât despre încredere, giuvaierul unei relaţii între două fiinţe umane, află că e cel mai greu de redobândit. Dacă dragostea e mânată de suflet, încrederea cade în detrimentul orgoliului ce e de prea multe ori fărâma de malefic din om. Una din întrebările vieţii rămase fără răspuns este „cum să-ţi recâştig încrederea?”. Orice, oricum, oricând ai face, nu va fii niciodată îndeajuns. Şi atunci te întrebi: „ce rost mai are lupta?”. Sufletul va iubi din inerţie, iar orgoliu se va lăsa mângâiat de fiecare efort al celuilalt. Celălalt va lupta necontenit pentru că abia acum şi-a dat seama de adevăratele valori ale vieţii.
Nu condamna suflete! Nu condamna orgoliule pe orbul de lângă tine! Mângâie-i ochii plini de nisip, ochii însângeraţi de atâta plâns, şi iartă. Cel ce îţi cerşeşte iertarea în genunchi ar da orice pentru câteva fire de nisip întorcătoare de timp, iar asta spune totul. Iartă prostia omenească căci şi însuşi Dumnezeu a iertato. Iartă, pentru că timpul nu poate fi dat înapoi….
